ÎNĂLȚA (înalț) vb. tr. și refl. 1 A (se) ridica în sus; a (se) face mai înalt: ~ un zid, o clădire, un monument, o statuă; cumpăna unei fîntîni se pleacă și se înalță, ca un cocostîrc care bea apă (VLAH.) ¶ 2 A (se) ridica în aer, pe cer: ~ un zmeu; o vede... rădicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus (CRG.); (P): pînă se încalță soarele se înalță, se zice despre cei leneși; Ⓕ: din tabăra Românilor se ’nalță în liniștea nopții cîntece de biruință (VLAH.) ¶ 3 A (se) ridica la o treaptă mai înaltă: se uită la boierii pre cari i-a nălțat și i-a îmbogățit (NEGR.); de cînd boierul s’a înălțat la rang de ministru, îl ochește cucoana Tarsița (ALECS.) ¶ 4 A se ridica prea sus; a se arăta trufaș, mîndru: cel ce se înalță se va smeri ¶ 5 A lăuda mult, a ridica în slăvi: prea îl înalță [lat. * in-altiare].