ÎNTUNECA (-nec) I. vb. tr. 1 A face întunerec, întunecos, a lua lumina: fumul de la tunuri și puști întuneca văzduhul (ISP.); zăriră... un nor mare de praf întunecînd văzduhul (VLAH.); păduri seculare de sălcii întunecă malurile (VLAH.); Ⓕ: n’au fost în stare să le întunice mintea și să-i împingă spre traiu rău (SB.) ¶ 2 A eclipsa: voesc să întuneci prin grațiile tale pe toate doamnele noastre (ALECS.). II. vb. refl. 1 A se face întunerec, întunecos, a pieri lumina: se ’ntunecă, începe să se facă noapte, să nu se mai vadă lumina; cînd dă iar de Ivan, i se întunecă lumea înaintea ochilor (CRG.); cînd și cînd mi se ’ntunică și vederea ochilor (SB.); cerul se întunecă și munții luară forme fantastice (ALECS.) ¶ 2 💫 A eclipsa: a doua zi... s’au întunecat și soarele... de ziceau oamenii că au înserat de către noapte (N.-COST.) ¶ 3 💫 A se posomorî: Mitrea... se întunecă la față (S.-ALD.) [lat. in-tunĭcare].