ÎNTOARCERE. Subst. Întoarcere, reîntoarcere, înapoiere, înturnare, înturnat, reînturnare (pop.), retur. Retragere, recesiune (rar), retretă (franțuzism înv.). Recul, reculare. Revenire, recurență, recidivă (med.), reversiune (jur.). Reversibilitate. Respingere, rejet (livr.), repulsie (fiz.), reflectare, reflexie, reflecție. Adj. Întors. Recesiv (rar). Reculant, regresiv. Recurent. Reversibil. Vb. A se întoarce, a se întoarce din drum, a face (a apuca) cale(a) întoarsă, a merge pînă la calea întoarsă, a reveni, a se înapoia, a se înturna (reg.), a se returna (pop.). A întoarce, a înapoia, a da înapoi, a da îndărăt, a restitui, a înturna (reg.), a reînturna (pop.). A se retrage, a se trage înapoi, a da înapoi, a bate în retragere, a merge ca racul, A recula, a face un recul; a da înapoi (fig.), a da îndărăt (fig.). A respinge, a reflecta. Adv. Înapoi, îndărăt, în urmă, în spate. V. călătorie, mișcare, renunțare, repetare, sosire.