ÎNGĂDUIALĂ (pl. -ieli), ÎNGĂDUINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Faptul de a îngădui; voie, permisiune: Leșii... au lăsat să hie pre îngăduința lui și s’au întors (GR.-UR.) ¶ 2 Răbdare (binevoitoare); indulgență: cu muncă și îngăduială, dinții șorecuțului taie odgonul de la corabie (ZNN.); ea ascultă cu îngăduință poveștile lor (NEGR.).