ÎNFUNDĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Loc înfundat, ulicioară înfundată, care n’are altă ieșire la celălalt capăt: trăiau tupilați prin săracăcioasele înfundături ale Fanarului (ODOB.) ¶ 2 Colț retras, ascuns în munți, în fundul unei păduri, etc.: începuse a înnopta cînd am ajuns într’o ~ de munți (CRG.); din înfundăturile codrului, Românii își măsurau vrăjmașul (VLAH.) ¶ 3 Adîncătură, scobitură: văzui chiar lîngă mine, în păretele muntelui, o ~, un fel de cotlon (GN.).