ÎNCĂLECA (-calec) I. vb. tr. și intr. 1 A se sui pe cal; a sta călare: Făt-frumos... încălecă calul și-l încură prin grădină (ISP.); hai, încalecă iute pe cal și te du la nuntă (CRG.) ¶ 2 A se urca pe ceva lăsînd picioarele să atîrne de-o parte și de alta: ~ pe coama unui zid; pr. ext.: munții, încălcînd unul peste altul, se amestecară... în albastrimea cerului (DLVR.); apele s’au plecat speriate de umbra și sgomotul celor dintîi poduri ce le-au încălecat (VLAH.); Ⓕ ~ de nevoie, a birui nevoia: muncea în dreapta și în stînga, ca doar doar a ~ pe nevoie (CRG.) ¶ 3 A se împerechia trupește cu fermeia (vorb. de armăsăr sau de taur). II. vb. refl. Mold. A se sui călare [lat. incaballĭcare].