ÎNCREMENI (enesc) I. vb. intr. 1 A rămînea pe loc, nemișcat, înțepenit, împietrit, (de spaimă, de uimire, etc.), a înlemni, a înmărmuri: încremeni locului ca trăsnită din cer (ISP.); cînd ajunseră în inima pădurii, încremeniră cu toții ca niște momîi (DLVR.); Toți încremenesc în urmă-ți, privind lacom după tine (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ Și pe vinetele-i buze un surîs încremenise (VLAH.) [cremene]. II. vb. tr. A face să rămîie nemișcat, înlemnit, întepenit (de spaimă, de uimire, etc.): îmblînzitorul de fiare intră liniștit în mijlocul tigrilor iînfuriați și-i încremenește c’o privire (VLAH.).