închinga [At: PALIA (1582) 81/8 / V: (îrg) ~an~, ~gi / Pzi: înching / E: în- + chingă] (Îrg) 1 vt A lega calul sau măgarul cu chinga Si: (îrg) a închingiui (1). 2 vt A strânge chingile șeii la cal Si: (îrg) a închingiui (2). 3 vt A pune chinga pe cal Si: (îrg) a închingiui (3). 4 vt (Pan) A pune chingi de țesătură sau de lemn la un pat Si: (îrg) a închingiui (4). 5-6 vtr A (se) strânge cu o cingătoare Si: (îrg) a (se) închingiui (5-6).

ÎNCHINGA, înching, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la animale de călărie) A pune chinga, a lega cu chinga, a strînge în chingi. Petrișor... și-a luat calul, l-a închingat frumos, a încălecat ș-a pornit. SADOVEANU, O. III 427. Aruncai șaua pe spatele Pisicuții și-o închingai. HOGAȘ, M. N. 126. Mihnea calu-și închinga. TEODORESCU, P. P. 657. ♦ (Cu privire la șa, tarniță etc.) A lega, a fixa, a imobiliza. Și-a scos calul, după ce i-a închingat tarnița. SADOVEANU, N. F. 21. ◊ Fig. Pereții suri ai unui liceu militar mi-au închingat anii copilăriei și-ai adolescenții în eforturile unei educații prusace. SAHIA, N. A. 153. 2. Refl. (Despre persoane) A se lega, a se strînge cu o cingătoare; a se încinge. În trei brîne să-nchinga, Cu curele să strîngea. PĂSCULESCU, L. P. 251. – Variantă: (regional) închingui (CAMILAR, N. I 152) vb. IV.

A ÎNCHINGA înching tranz. (șaua) A fixa pe cal strângând chingile. /în + chingă

chinga v vz închinga

închingi v vz închinga

ÎNCHINGUI vb. IV v. închinga.

închíng, a -á v. tr. (d. chingă). Încing calu cu chinga.

închinga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înching, 2 sg. închingi, 3 închingă; conj. prez. 1 sg. să înching, 3 să închinge; imper. 2 sg. afirm. închinge

închinga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înching

închinga vb., ind. prez. 1 sg. înching