ÎMBUNA (-bunez, -bun), ‼ ÎMBUNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A face mai bun: ce important rol are în educația unui om muzica și cum îl îmbunează (BR.-VN.) ¶ 2 A lua cu binele, a potoli, a împăca: el îmbună pe Ștefan, dăruindu-i trei castele în Ardeal (ISP.); găsi atîtea vorbe de alintare, c’o îmbună (VLAH.) ¶ 3 A măguli, a linguși. II. vb. refl. 1 A se potoli, a se împăca: se mai îmbună împăratul de cuvîntul lui Neghiniță (DLVR.); îl indigna ca pe un copil, dar tot el singur se îmbuna (D.-ZAMF.) ¶ 2 A se lua cu bine, a se linguși: cercă să se îmbuneze pe lîngă soția sa (GN.); credeau că ei sunt vinovați... și nu știau cum să se îmbunească pe lîngă el (RET.).