ZURUI (-uesc, -uiu) vb. tr. și intr. – ZORNĂI: deodată lanțurile zuruiră în fundul gropii DEM.; clopoțeii aninați de gurile hamurilor zuruiau vesel ALECS.; se așeză cu spatele la avocat, care zuruia vesel un purcoiu de napoleoni DLVR.; Întețit omătu ’n spulber bate zuruind în geamuri VLAH. [zur! comp. și ZURĂI].