zgleámăn, zglemene, s.n. (reg.) Ridicătură de pământ, moviliță, despre care se crede că semnalează un mormânt. ■ (top.) Zgleamăt, loc situat în hotarul Bârsanei, unde se află un mormânt (Roșca, 2004: 227); Zgleamăn, locație în Pădurea Mare, către Cărbunari, în com. Dumbrăvița. Top. frecvent în zona Lăpuș (Stoiceni, Suciul de Jos etc.), dar semnalat și în Maram. Istoric (Bogdan-Vodă, Dragomirești, Săliștea). – În general se admite ca etinom sl. zlamene, provenit dintr-un mai vechi znamen „semn”. În corpul toponimului identificăm radicalul glem, pe care îl întâlnim în cuvinte vechi rom. ca glămei, glămeie, gâlmă având sensul de „grămădire de pământ pietros în formă de căpiță”, „deal înconjurat de văi”; „movilă”. Radicalul glem (gâlm, glăm) a fost identificat în sanscrită cu sensul de «umflătură». El este, așadar, vechi, indo-european și valorile semantice ale rom. zglemene, zgleamăn reprezintă o continuitate, prin limba traco-dacă, a cuvântului străvechi„ (Vișovan, 2002); var. a lui zleamăn, zleamen = znamăn ”piatră, semn de mormânt", prin epenteza lui g (Loșonți, 2001).