SĂRBĂTORIT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale sau cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.

sărbătorit, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~iți, ~e / E: sărbători] 1-2 smf, a (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele sale cu ocazia unui eveniment deosebit, a unei petreceri etc. 3 a Triumfal.

SĂRBĂTORIT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia i se fac manifestări de simpatie, de admirație, de prețuire etc. pentru meritele, realizările etc. sale cu prilejul zilei de naștere, a zilei onomastice etc. – V. sărbători.

SĂRBĂTORIT, -Ă, sărbătoriți, -te, adj. (Despre persoane) Căruia i se recunosc meritele prin manifestări de simpatie sau de admirație. (Substantivat) Sărbătoritul a luat cuvîntul.

SĂRBĂTORIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SĂRBĂTORI. 2) și substantival (despre persoane) Căruia i se organizează cu o anumită ocazie o manifestare festivă (relevându-i meritele). /v. a sărbători

sărbători vt [At: CR (1830), 79²/41 / Pzi: ~resc / E: sărbătoare] 1 (C. i. evenimente, persoane) A marca admirația, entuziasmul, bucuria, însemnătatea, semnificația etc. 2 (C. i. evenimente, persoane) A cinsti, a onora printr-o sărbătoare (1), printr-o serbare, printr-o întrunire, printr-o petrecere etc.). 3 A consacra, a închina o sărbătoare (1).

SĂRBĂTORI, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment, printr-o festivitate, printr-o petrecere; a celebra, a serba. Cu prilejul împlinirii unui veac de la naștere, poetul a fost sărbătorit în toată țara. SADOVEANU, E. 76. Pe cînd Sinan se apropia de hotarele noastre, Sigismund Báthori sărbătorea nunta sa cu Maria Cristina. BĂLCESCU, O. I 196.

A SĂRBĂTORI ~esc tranz. (persoane, evenimente etc.) A marca printr-o solemnitate; a celebra; a serba. ~ un scriitor. /Din sărbătoare

sărbătorì v. 1. a ținea ziua de sărbătoare; 2. fig. a primi cu simpatie și cu pompă.

2) sărbătorésc v. tr. (d. sărbătoare). Țin o sărbătoare, sărbez, celebrez: a sărba un sfînt, ziŭa unuĭ sfînt. Primesc cu manifestărĭ de onoare: a sărbători un savant. V. intr. Jubilez.

sărbători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătoresc, 3 sg. sărbătorește, imperf. 1 sărbătoream; conj. prez. 1 sg. să sărbătoresc, 3 să sărbătorească

sărbători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătoresc, imperf. 3 sg. sărbătorea; conj. prez. 3 să sărbătorească

sărbători vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătoresc, imperf. 3 sg. sărbătorea; conj. prez. 3 sg. și pl. sărbătorească

SĂRBĂTORI vb. 1. v. aniversa. 2. v. comemora.

SĂRBĂTORI s. pl. v. ciclu, menstruație, period.

sărbători s. pl. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

SĂRBĂTORI vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a serba, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de căsătorie.) 2. a comemora, a serba. (~ un mare eveniment.)