strâmbătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 129^r/29 / Pl: ~ri și (înv) ~re / E: strâmba + -ătură] 1 (Contractare bruscă și, uneori, repetată a feței oamenilor sau a unei părți a acesteia care își schimbă aspectul normal și devine dezagreabilă ca) gest care exprimă o senzație, o stare sufletească, o atitudine etc., de obicei, neplăcute Si: grimasă (1), maimuțăreală, schimonoseală, schimonositură, (liv) schimă¹, (rar) maimuțărie, schimonosire, strâmbat¹ (3), (pfm) scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (reg) schilomoneală Vz rictus. 2 (Rar; pan) Imitare (în bătaie de joc) a gesturilor, a mimicii etc. cuiva. 3 (Rar; pex) Sclifoseală (2). 4 (Înv; fig) Minciună. 5 (Rar; ccr) Cuvânt stâlcit. 6 Obiect (mai ales de lemn) strâmb. 7 (Înv) Strâmbare (1). 8 (Rar; prc) Punct, loc în care un obiect, un organ etc. este strâmbat Si: curbură (2), îndoitură. 9 (Trs) Leucă a carului. 10 (Reg) Cui de lemn în care se atârnă săculețul din care se scurge zerul. 11 (Reg) Partea curbată a tălpii. 12 (Reg) Unealtă alcătuită dintr-un lemn curbat, folosită la tracțiunea trunchilor de copaci tăiați din păduri sau a căpițelor de fân.