STEBLĂ, steble, s. f. Tulpină, lujer. Dinaintea cerdacului stăreției se mai înșirau cîteva cîrciumărese cu stebla înaltă și florile ruginii. SADOVEANU, P. M. 58. În locul unde căzură aceste scîntei, răsări îndată două steble de busuioc. ISPIRESCU, L. 65. Rupeți fir De calomfir Și-o steblă de busuioc. TEODORESCU, P. P. 16. ♦ Mănunchi; smoc. Popa... cu o cruce în mînă și cu o steblă de busuioc într-alta, umblă cu botezul, din casă în casă. STANCU, D. 32. Dar Ioviță ce făcea? O steblă de flori cerea. PĂSCULESCU, L. P. 262. Își vedea ibovnica Cum o bătea maică-sa... Cu steblă de busuioc Peste subțirel mijloc. TEODORESCU, P. P. 321. – Variantă: stemblă (ȘEZ. II 95) s. f.