SENTENȚIOS, -OASĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, fraze etc.) Care conține sentințe, maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. El îndulcește [expresia] adăogînd în acel stil sentențios și banal pe care îl luase și din «Ceasornicul domnilor». IORGA, L. I 100. ♦ (Despre oameni) Care vorbește în maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic, doctoral. (Adverbial) [D-ra Cucu:] Nu vezi? (Sentențios) Domnule Miroiu, cînd cineva, un profesor, dă 22 de mii de lei pentru o carte, asta nu e lucru curat. SEBASTIAN, T. 281. Magda mușcă, nu sărută, zisei eu sentențios. HOGAȘ, M. N. 48. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85.