ROCOCO adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în expr.) Stil rococo = stil artistic (răspîndit în secolul al XVIII-lea, provenind din Franța) caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii curbe și ghirlande împletite asimetric încrustate cu cochilii etc. Stilul arhitectural al bisericilor [din Havana] e acela al Renașterii spaniole, amestecat cu acel rococo iberic. RALEA, O. 51. 2. Fig. Extravagant. Cîteva conferinți la Ateneu, cu subiecte rococo, vor fi indispensabile. VLAHUȚĂ, la CADE.