revendicare sf [At: HASDEU, I. C. I, 8 / V: ~vin~ / Pl: ~cări / E: revendica] 1 Pretindere de către o persoană a unui drept sau a unui bun care i se cuvine și care se află în posesiunea altei persoane Si: (înv) revendicație (1). 2 (Ccr) Ceea ce se revendică Si: (înv) revendicație (2).

REVENDICARE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica; (concretizat) ceea ce se revendică. Revolta împotriva acestei societăți putrede și înțelegerea lui pentru revendicările proletariatului le găsim exprimate puternic în poemul «Împărat și proletar». SADOVEANU, E. 77. Tudor Vladimirescu... plimbase din Cerneți și pînă la București lumina unor revendicări profetice. GALACTION, O. I 275.

REVENDICARE s.f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; revendicație; (concr.) ceea ce se revendică. [< revendica].

REVENDICARE s. f. acțiunea de a revendica; ceea ce se revendică; revendicație. (< revendica)

revandica v vz revendica

revendica vt [At: RUSSO, S. 65 / V: (rar) ~vin~, (înv) ~van~ / Pzi: revendic / E: fr revendiquer cf lat revindicare] 1 A-și reclama un drept sau un bun care i se cuvine sau îi aparține și care se află în posesiunea altei persoane Si: (rar) a cere (9), a pretinde. 2 (Înv) A-și asuma (o obligație, o răspundere etc.).

revindica v vz revendica

revindicare sf vz revendicare

revindicațiune sf vz revendicație

REVANDICA vb. I v. revendica.

REVENDICA, revendic, vb. I. Tranz. A reclama un drept sau un bun ce ni se cuvine sau ne aparține și care se află în posesia altei persoane. Adunați sub un steag romînesc, ca toate națiunile care revendicau dreptul la o viață națională. GHICA, A. 178. ♦ A cere, a pretinde. Între Grigore și Dumescu se încinse o controversă asupra notei, fiecare revendicînd pentru sine obligația de plată. REBREANU, R. I 42. – Variantă: (învechit) revandica (RUSSO, S. 65) vb. I.

REVENDICA vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revendic, 3,6 -că. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema în judecată].

REVENDICA vb. tr. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ◊ a cere, a pretinde. (< fr. revendiquer)

revendica vb. I A-și atribui, a-și asuma (de obicei o crimă, un atentat, răpirea unei persoane etc.) ◊ „Două organizații teroriste diferite au «revendicat» – acesta este termenul încetățenit în vocabularul ziarelor care sunt puse mereu în situația de a relata despre asemenea nemernicii – asasinarea remarcabilului irlandez.” R.lit. 3 V 79 p. 22. ◊ „Până în prezent, cele cinci atentate nu au fost revendicate.” R.l. 21 V 79 p. 6 (din fr. revendiquer; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

A REVENDICA revendic tranz. (drepturi, ceva care i se cuvine sau îi aparține cuiva) A pretinde pe baza prevederilor legii; a reclama; a cere. /<fr. revendiquer

revendicà v. 1. a reclama ceva ce ne aparține și care s’află în mâinile altuia: a revendica posesiunea unui câmp; 2. a lua asupră-și: a revendica o responsabilitate.

*revéndic, V. revindic.

*revíndic, a -á v. tr. (după fr. revendiquer, din re- și lat. vindicare, a reclama. V. revanșă). Jur. Reclam ceva care a fost al meŭ și care acuma e posedat de altu: Româniĭ revindică Banatu întreg. Cer un drept politic orĭ social: poporu revindică drepturĭ care nu-ĭ folosesc. – Fals revendic.

*revindicațiúne f. (fr. revendication, din re- și lat. vindicatio, reclamațiune. Jur. Acțiunea de a revindica. – Și -áție, dar ob. -áre.

revendicare s. f., g.-d. art. revendicării; pl. revendicări

revendicare s. f., g.-d. art. revendicării; pl. revendicări

revendicare s. f., g.-d. art. revendicării; pl. revendicări

revendicare, pl. revendicări

revendica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. revendic, 2 sg. revendici, 3 revendică; conj. prez. 1 sg. să revendic, 3 să revendice

revendica (a ~) vb., ind. prez. 3 revendică

revendica vb., ind. prez. 1 sg. revendic, 3 sg. și pl. revendică

revendica

revendic.

REVENDICARE s. v. cerere.

REVENDICARE s. cerere, pretenție, revendicație, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.)

REVENDICA vb. v. cere.

REVENDICA vb. a cere, a pretinde, a reclama, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.)