repede Legătura dintre repede și lat. rapidus este neîndoielnică. Dar forma romînească prezintă unele trăsături care nu au fost suficient luminate. În ce privește vocala finală, care nu se justifică prin originalul latin (tendința generală fiind trecerea de la declinarea a III-a la a doua, nu invers), TDRG, singurul care o discută (Scriban îl urmează), trimite la limpede < lat. limpidus. Pentru acesta, CDDE arată că forma cu -e se justifică prin influența pluralului : față de verzi/verde, se formează limpezi/limpede în loc de limpezi / *limped. Să admitem. Dar cu aceasta nu s-a spus totul despre repede : vocala lui radicală trebuia să fie a ( *raped) și influența pluralului nu poate explica pe e (nici pe ă din forma regională, răpede). Tiktin discută vocalismul numai la verbul repezi și se mulțumește să trimită la răci, alături de rece. Dar la răci ne punem întrebarea de ce e primitiv a devenit ă, pe cînd la repede e vorba de schimbarea neobișnuită a lui a în e (ă), deci problema e cu totul alta. ad Singura cale pentru explicație este recursul la derivate (ideea mijește la E. Herzog, DR, V (1929), p. 485, n. 1). Fără accent, a devine normal ă, deci avem răpezi, răpeziciune etc., unde intervine corelația de timbru, de aceea în limba literară se ajunge la repezi, repeziciune etc. După părerea mea însă, în forma literară repede și în cea regională răpede nu avem o simplă influență analogică a derivatelor, ci forme postverbale, ceea ce poate explica și vocala finală, fără influența pluralului (nu se vede de ce pluralul ar fi fost superior singularului). Aceasta aruncă o lumină și asupra lui limpede, e care ar putea fi de asemenea postverbal.