ramnă, rîvni În CV, 1950, nr. 3, p. 36, găsim ramnă „dorință, plăcere” (din Muscel). Este desigur un postverbal de la rîmni, variantă a lui rîvni, care, la rîndul său, este considerat ca denominativ de la rîvnă de DLRM. Aceasta ar scuti de un prototip slav reconstruit, *rĭvniti (TDRG, CADE); dar de ce avem în romînește rîvnă și nu *rîvne, cum ne-am aștepta, ținînd seamă de forma substantivului slav ? Dacă însă rîvnă e postverbal, atunci finala lui se explică de la sine. De adăugat că, deoarece î nu alternează cu a, ramnă nu se explică decît pornind de la o variantă rămni, pentru care vezi TDRG.