prăznicar sn [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XIII, 187 / V: (îvr) ~icer / Pl: ~e / E: praznic + -ar] 1 (Îrg) Icoană care înfățișează o imagine legată de un anumit eveniment bisericesc, de o anumită sărbătoare religioasă. 2 (Pex) Catapeteasmă. 3 (Îvr; îf prăznicer) Carte cuprinzând slujbele diferitelor sărbători sau praznice bisericești.

prăznicár n., pl. e (d. praznic). Trans. Tabloŭ istoric bisericesc p. marile praznice (sărbătorĭ).

prăznicer sn vz prăznicar

+prăznicar s. n., pl. prăznicare

prăznicar, prăznicare s. n. (Înv. și reg.) 1. Icoană care înfățișează o imagine legată de un anumit eveniment bisericesc sau sărbătoare religioasă; p. ext. catapeteasmă, iconostas. 2. (În forma prăznicer) Carte bisericească conținând slujbele diferitelor sărbători sau praznice. [Var.: prăznicer s. n.] – Din praznic + suf. -ar.

PRĂZNICÁR (< praznic) s. n. 1. Icoană reprezentând praznicele împărătești care face parte din iconostas, mai ales alcătuind o friză deasupra registrului împărătesc. 2. Icoană de mici dimensiuni, cu două fețe mobile, care se pun pe analoghion, schimbându-se în funcție de praznicele împărătești. 3. Carte bisericească conținând slujbele diferitelor sărbători sau praznice.

PRĂZNICAR s. v. catapeteasmă, iconostas, tâmplă.

prăznicar s. v. CATAPETEASMĂ. ICONOSTAS. TÎMPLĂ.

prăznicar, prăznicare, s.n. 1. (înv. și reg.) icoană pe care o sărută credincioșii când merg la altar și când ies din biserică, înaintea miruitului. 2. (înv.: în forma: prăznicer) carte cuprinzând slujbele diferitelor sărbători sau praznice bisericești.