Definiția cu ID-ul 1364977:

Etimologice

portofel, portofoliu CADE, susține, în conformitate cu orientarea generală a autorului, că rom. portofel este împrumutat din franțuzește. Scriban, și, după el, și DLRM, mult mai aproape de realitate, pornește de la rus. портфелъ. N-ar fi prea greu de explicat în romînește inserarea unui o în grupul de consoane, dar faptul că există și în bulgărește портофел dă de gîndit : este cu totul neverosimil ca aceeași formă să fi apărut în mod independent în cele două limbi vecine. În romînește există și portofoliu, cu înțelesul primitiv al francezului portefeuille, pe cînd în portofel se țin de obicei banii de metal. CADE îl explică și pe portofoliu tot prin fr. portefeuille, fără să se întrebe de ce avem două reflexe diferite ale aceluiași original. Scriban și DLRM pornesc aici tot de la fr. portefeuille, primul adăugînd și o referire la it. portafoglio. Dar în greacă există πορτοφόλι explicat prin it. portafogio. Fără îndoială că aici avem cheia pentru a descoperi originea celui de-al doilea o în romînă și în bulgară.

Exemple de pronunție a termenului „portofel

Visit YouGlish.com