PITI, pitesc, vb. IV. Refl. A se ascunde (ghemuindu-se), a se pitula, a se tupila; (fig.) a se adăposti. Am venit să mă pitesc la voi. E prăpădenie mare pe Olt. STANCU, D. 143. Fata se sperie, dară se piti și tăcu din gură. ISPIRESCU, L. 263. Io m-am pedepsit Și am pribegit Pe potecă strîmtă, Prin vale adîncă... Aici m-am pitit, M-am sălbăticit. TEODORESCU, P. P. 430. ◊ Tranz. Piesa principală care spuneau ei că lipsește, era pitită frumușel, de domnul șef, în atelierul de tîmplărie. DEMETRIUS, C. 36.