PANEGIRIC, panegirice, s. n. 1. (La vechii greci și romani) Discurs public, în care se preamăreau faptele de vitejie ale strămoșilor, ale poporului sau se elogia o personalitate însemnată. 2. Laudă, adesea exagerată; elogiu excesiv. Cine ar putea să rostească tot ce spune ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești, acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte. ODOBESCU, S. III 53. La aceste cuvinte, prin cari Păturică fără voia sa făcea panegiricul omului pe care voia să-l vînză, Ipsilante rămase uimit. FILIMON, C. 259. Să fac o apologie, să scriu un panegiric Acestor pitici gigantici și la-alți oameni de nimic. BOLLIAC, O. 172.