ostia v vz ostoi²

oaste² sf vz ostie¹

oiște³ sf vz ostie¹

ortoi v vz ostoi²

osche sf vz ostie¹

ostăvi v vz ostoi²

ostei² v vz ostoi²

osteia v vz ostoi²

ostie¹ sf [At: COD. TOD. 227 / V: (reg) ho~, oaste, oiște, osche, ~tră, ~trie, oșt~ / Pl: ~ii / E: slv ость, cf bg ости, srb osti, rs ость] 1 (Înv) Furcă. 2 Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor Si: (reg) furcă, țăpoaie. 3 (Bis) Cuțit cu lamă triunghiulară, în formă de lance, cu care se taie și se scoate agnețul din prescură. corectat(ă)

ostie² sf [At: DLR / Pl: ~ii / E: lat hostia, ger Hostie] (Bis) Pâine nedospită care servește la cuminecătură în cultul catolic și luteran.

ostie³ sf [At: DN³ / V: ~ium sn / Pl: ~ii / E: lat ostium] (Atm) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari.

ostium sn vz ostie³

ostoi² [At: VARLAAM, C. 83 / V: (îrg) ort~, ~ovi, ~tăvi, ~tei^[1], ~tui, us~, (cscj) ~teia, ~tia, ~ia, usteia, ustoia / Pzi: ~iesc și ostoi / E: slv оустоюти] 1-2 vtr (Îvp; d. senzații, sentimente, stări sufletești etc.) A (se) atenua. 3-4 vtr (Îvp; d. oameni) A (se) liniști. 5 vt (Îvp) A alina. 6 vi (Îvp) A înceta. 7 vr (Ban; Olt) A se opri din fermentat. 8 vr (Ban; Olt) A se coace. 9 vr (Ban; Olt) A de deshidrata.

ostoi¹ ssg [At: LUNGIANU, ap. CADE / E: pvb ostoi²] (Reg) 1 Potolire. 2 (Îe) Un ~ de ploaie Ploaie repede și de scurtă durată. corectat(ă)

ostoia v vz ostoi²

ostovi v vz ostoi² corectat(ă)

ostră sf vz ostie¹

ostrie sf vz ostie¹

ostui v vz ostoi²

oștie² sf vz ostie¹

ustei v vz ostoi²

usteia v vz ostoi²

ustia v vz ostoi²

ustoi v vz ostoi²

ustoia v vz ostoi²

ustui v vz ostoi²

†USTEIA = OSTEIA.

†USTIA = OSTEIA.

USTOIA 👉 OSTEIA.

OSTIE, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu trei, patru sau cinci brațe ascuțite, cu care se prind pești (înfigîndu-se în corpul lor). Pîrcălabul de lași dăduse poruncă să se caute numaidecît în acea zi, fie cu năvoadele, fie cu ostia, un crap de șase ocă. SADOVEANU, F. J. 384.

OSTOI, osloiesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se potoli, a se domoli, a se alina, a se liniști, a se calma. Chirilă Păun pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția. REBREANU, R. I 280. ◊ Tranz. Femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mînă. REBREANU, R. I 177. Noi trîndavi nu sîntem, și nici cele guri n-avem de ostoit. VLAHUȚĂ, CL. 64. – Prez. ind. și: ostoi (TEODORESCU, P. P. 83). – Variante: ostoia (SADOVEANU, O. I 262) vb. I, ostovi (PĂSCULESCU, L. P. 129) vb. IV.

OSTOIA vb. I v. ostoi.

OSTOVI vb. IV v. ostoi.

OSTIE¹ s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].

OSTIE² s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].

OSTIUM s.n. v. ostie² [în DN].

OSTIE s. f. pâine folosită (azimă) pentru cuminecătură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)

OSTIE² ~i f. Pâine nedospită folosită de catolici și luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia

OSTIE¹ ~i f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti

A OSTOI ~iesc tranz. A face să se ostoiască. /<sl. ustojati

A SE OSTOI mă ~iesc intranz. pop. 1) (despre persoane) A ajunge în stare de liniște; a căpăta (din nou) calmul; a se liniști; a se calma. 2) (despre acțiuni sau procese) A pierde din intensitate; a se ogoi; a se potoli; a se domoli. /<sl. ustojati

osteì v. Mold, a înceta, a se liniști: lumea nu mai osteia de a veni. [Și ostoì = Slav. USTOĬATI, a sta].

òstie f. pâine nedospită ce preotul catolic sfințește la leturghie (= fr. hostie).

ostie f. 1. suliță triangulară cu care se scoate (la împărtășire) din cornul prescurei trupul lui Hristos; 2. furcă de prins pește. [Slav. OSTI, trident].

ostoì v. V. osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP.

osteĭésc, -ĭéz, V. ostoĭa.

1) óstie f. (rus. óstie, ostĭ, vîrf de împuns, ghimpe, vsl. ostĭ, osie; sîrb. osti [f. pl.], trident, furcă, osina, osje, mustața spiculuĭ). Furcă de ucis peștiĭ în apă, numită și sandólă.

2) *óstie f. (lat. hostia). Victimă mică (oaĭe, capră, porc) sacrificată la Romanĭ. Azĭ, la catolicĭ, azimă pe care preutu o sfințește la liturghie.

ostiéz, V. ostoĭesc.

ostóĭ n., pl. inuz. oaĭe saŭ urĭ. Vest. Potolire, alinare.

ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s’a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc.

usteĭésc, -ĭéz, -oĭésc, -oĭéz, V. ostoĭesc.

ostie (unealtă; azimă; orificiu cardiac) (desp. -ti-e) s. f., art. ostia (desp. -ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (desp. -ti-i-)

ostoi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, 3 sg. ostoiește, imperf. 1 ostoiam; conj. prez. 1 sg. să ostoiesc, 3 să ostoiască

ostie (-ti-e) s. f., art. ostia (-ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (-ti-i-)

ostoi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, imperf. 3 sg. ostoia; conj. prez. 3 să ostoiască

ostie (unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. ostia(sil. -ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (sil. -ti-i-)

ostoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, imperf. 3 sg. ostoia; conj. prez. 3 sg. și pl. ostoiască

ostoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, conj. ostoiască)

ostoesc, -toaie 3, -toiam 1 imp.

ostie (ostii), s. f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie.

ostoi (ostoiesc, ostoit), vb. – A calma, a liniști. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern.

OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de vărsare a fl. Tibru în M. Tireniană. Potrivit legendei, așezarea a fost întemeiată de regele Ancus Marcius în sec. 7 î. Hr.; atestată documentar abia în sec. 4 î. Hr. Distrusă de Marius în timpul războaielor civile, O. a fost reconstruită în anul 87 î. Hr. de L. Cornelius Sulla; în sec. 1-2 a fost un înfloritor centru comercial și important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decăzut în sec. 4. Astăzi se păstrează ruinele unor locuințe, a forului, teatrului, Capitoliului și templului lui Augustus (cu decorații bogate și mozaicuri), precum și vestigii ale căii de legătură între Roma și O. (via O.).

OSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, țăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.

OSTIE s. v. furcă.

OSTOI vb. v. alina, calma, conteni, curma, domoli, îmblânzi, înceta, liniști, opri, potoli, sfârși, sta, tempera, termina, ușura.

OSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, țăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.

ostie s. v. FURCĂ.

ostoi vb. v. ALINA. CALMA. CONTENI. CURMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. ÎNCETA. LINIȘTI. OPRI. POTOLI. SFÎRȘI. STA. TEMPERA. TERMINA. UȘURA.

OSTIE s.f. (Mold., Ban.) Furcă cu trei dinți. A: Îi spintecară pîntcele cu ostie și cu aceasta-l premeniră din viață,. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Le sînt dinții lănci cu ostii de mînie Slobodzîte și li-i limba spată iute. DOSOFTEI, PS. C: Ostiĕ. Tridens. AC, 358. Etimologie: sl. ostĭ, Cf. bg. osti, scr. osti, rus. ostĭ.

ostoi s.n. (reg.) liniștire, astâmpăr, potolire.

ostui, (ostoi), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A alina (D. Pop, 1978). 2. A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi, 1925). – Var. a lui ostoi (< sl. ustojati „a sta”, Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

ostui, (ostoi), vb. tranz. – 1. A alina (D. Pop 1978). 2. (refl.) A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi 1925). – Din sl. ustojati „a domina” (DER, DEX).