OBORÎ (obor) vb. tr. A doborî, a culca la pămînt: buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt (NEGR.); Rînduri întregi prăvale și oboară (BD.-DEL.); dacă i se întîmplă să oboare vre-o păsăruică oarbă (ALECS.); să avem îndestui cosași spre a putea ~ iarba la pămînt în timpul cuvenit (ION.) [vsl. oboriti].