NĂPĂDI (-ădesc) vb. tr. și intr. 1 A da năvală, a năvăli, a se arunca, a se repezi asupra cuiva, a da asalt: Ștefan năpădi în țara leșască și multă stricăciune făcu Leșilor (ISP.); năpădiră asupra Iui și-i mai trîntiră în cap cu bolovani (CRG.); țara... nu o mai poate duce cu greutățile care au năpădit pe dînsa (I.-GH.); aerul rece năpădește înăuntru și stinge lampa (CAR.) ¶ 2 A podidi: e noapte... nu se pot vedea lacrămile care au năpădit în ochișorii negri (BR.-VN.) [vsl. napasti,-padą].