NĂMEȚI vb. IV. Tranz. (Popular) A acoperi cu multă zăpadă, a împiedica ieșirea, deplasarea din cauza marii cantități de zăpadă căzute; a înzăpezi, a troieni. Din norocire, poarta era nemețită numai pe dinafară. caragiale, o. i, 177, cf. tdrg. Nu mai vorbesc că de multe ori viforul ne-a nemețit, că d-abia scoteam oile scormonind cu mîinile prin zăpadă. graiul, i, 242. Și la baltă mi-am plecat, D-un vifor mi-a viforat, Grea zăpadă mi-a picat, Oile le-a nămețit, Dulăii mi-a risipit. ant. Lit. pop. i, 490. ◊ (Prin lărgirea sensului) Cerdacul nămețit de grindină. scl 1963, 16. – prez. ind. pers. 3: nămețește. – Și: nemeti vb. IV. – v. nămete.