NULĂ s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care notează, reprezintă această cifră. cf. rosetti-cazacu, i. l. r. i, 366. Semnul O, care în sine nemic nu însemnează și drept aceea se cheamă nullă. șincai, î. 4/6. O nimica, adecă o nulă. ma 17^v/16. Semnul O, carele se numește nula. petrovici, p. 237/10, cf. lb. Zero sau nula. ASACHI, E. I, 3/25, cf. STAMATI, D., POLIZU, pontbriant, d. Nula termometrului. eminescu, s. p. 3. Niște ochelari cu cercuri negre ca două nule. anghel, pr. 79. Trei nule, puse înaintea cifrei una sau după ea, nu înseamnă același lucru. camil petrescu, u. n. 73. Se zice, în Ardeal, comă, nulă, probă, corespunzînd lui virgulă, zero, repetiție din Țara veche. pușcariu, l. r. i, 413. Cînd aveau de adunat numai nule atunci le plăcea, zero și cu zero. preda, d. 23, cf. a vi 26. ◊ Expr. (Neobișnuit) A face nulă = a reduce la zero, a anula, (familiar) a face praf. Nu vedeam înaintea mea decît vameși și tot vameși de aceia care fac nulă pe cei de la „Vămile văzduhului”. filimon, o. ii, 34. 2. Fig. (Rar) Nulitate (2). O, eroi!... Cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii. eminescu, o. i, 149. – Scris și: (învechit) nullă. – pl.: nuli, -e. – Și: (învechit, rar) nula s. f. – cf. ngr. νουγα, lat. n u l l a, germ. Null.