NOTIFICAȚIE s. f. 1. Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau un act (juridic) a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare (1). cf. I. GOLESCU, C., PONTBRIANT, D., CANELLA, v. 377, barcianu, v., costinescu. Notificațiunea sentenției. lm. Accepțiunea, ca și notificațiunea acceptațiunei făcută prin act separat, se va face la tribunalul districtului. hamangiu, c. c. 195. Debitorele se va pune în întîrziere printr-o notificațiune ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. id. ib. 255, cf. alexi, w. 2. Act, document prin care se notifică (1) ceva; notificare (2). cf. negulici, lm. – pl.: notificații. – Și: notificațiune s.f. – Din fr. notification, lat. notificatio, -onis.