NOROIOS, -OASĂ adj. 1. (Despre ape) Care conține (mult) mîl, noroi¹ (1). Făcuse rumânii doao poduri, moldovenii iar doao, peste apa Tismenul, ce era lîngă Cehrin, băltoasă și noroioasă. r. popescu, cm i, 443, cf. lb. Nu sufere ca cristalinele lui unde să se amestece cu apele sărate și noroioase, negruzzi, s. i, 316. Apa ei e atit de noroioasă, că e cu neputință a o bea mai-nainte de ce s-ar fi limpezit, f (1867), 274. Multe din ele se furișau... pentru a sorbi o-nghițitură din apa noroioasă din băltoace. contemp. 1949, nr. 158, 9/5. Apa tulbure, noroioasă, murdară inundă pivnițele și subsolurile. STANCU, R. a. iv;, 137, cf. ALR I 426/984. ◊ (Într-un context figurat) Copilul cel de altădată... E azi mocirla noroioasă Cu adîncime-ntunecoasă Și cu miasme otrăvite, macedonski, o. i, 38. 2. (Despre locuri, drumuri, terenuri etc.) Care este acoperit cu un strat de noroi¹ (1), care este plin de noroi¹, cu noroi¹; mocirlos (1). Un biet vinător... bălăcind ca vai de dînsul, pe ploaie și pe zloată, într-o luncă noroioasă. odobescu, s. iii, 157, cf. 187. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strîmte și noroioase ce trec prin noianul de case mici. eminescu, n. 33. Primprejur era o uliță noroioasă, ispirescu, L. 373. Din pămîntul noroios... Doi mesteacăni albi se-nalță feciorelnic. camil petrescu, v. 117. Sultana alunecă pe cărarea noroioasă și căzu din nou in drum. id. o. i, 48. Orașul noroios din pragul Dunării. sahia, n. 61. Ulițele sînt noroioase. stancu, d. 311. Aceste soluri sînt noroioase cînd sînt umede, agrotehnica, i, 499. Podele noroioase, alunecoase, t. popovici, se. 191. 3. (Despre oameni) Care este murdar de noroi¹ (1). Se împinseră unul într-altul, zăpăciți, noroioși, sahia, n. 82. ◊ Fig. [Burghezimea] pune-o talpă noroioasă pe popor și boierime. macedonski, o. i, 95. – pl.: noroioși, -oase. – Și: (învechit și popular) năroios, -oasă adj. – Noroi¹ + suf. -os.