NONSENS s. n. Ceea ce este lipsit de sens, ceea ce este fără sens, fără justificare, rațiune, scop; absurditate. Cum oare să ne putem orienta pe-ntre asemenea nonsensuri? hasdeu, i. v. 248. Acesta era un neadevăr și o necuviință, de altminteri și un nonsens. maiorescu, cr. i, 360. Dacă natura... e numai „un vis al neființei”, un nimic, un nonsens, atunci e foarte la locul ei exclamarea trufașă, dar cam egoistă, a lui Alfred de Vigny. Gherea, st. cr. i, 118. Pare un nonsens dacă nu mi-l explici. D. Zamfirescu, Î. 30. La tradus să se lase litera și să se urmărească, nu nonsensul – ca de obicei – ci sensul, ceea ce pare mai natural. Iorga, L. II, 386, cf. id. L. R. 32. Tăcerea și liniștea, pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. Anghel, Pr. 77. Nu trebuie să uite că o incoerență, o greșeală, un nonsens adeseori nu se datorește autorului. Bul. com. Ist. II, 91, cf. I, 40. Un stat care nu se gîndește să se apare este un nonsens. Camil Petrescu, O. III, 143. Marxismul a arătat tocmai că în istorie sensul s-a împletit cu nonsensul, iar expresia cea mai crudă și puternică a nonsensului a reprezentat-o asuprirea și exploatarea. CF 1961, nr. 1, 65. – pl.: nonsensuri. – Din fr. non-sens.