NIMB s. n. 1. Cerc (luminos) convențional cu care sînt înconjurate, în pictura bisericească, capetele sfinților și, în general, în artele plastice, capetele unor personaje importante, aureolă, aură; p. gener. cerc luminos; zonă luminoasă, strălucitoare. cf. i. golescu, c. Saloanele din palatele Constantinopolei luceau în nimbi de aur. f (1867), 210. Marele Traian, încununat cu o aureolă circulară sau nimb, ca icoanele sfinților noștri, stă în picioare subt umbră de copaci. odobescu, s. iii, 74.Dintr-o singură fereastră cade-o trîmbă luminoasă Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor. macedonski, o. i, 103. Nimeni n-a-ntîlnit în cale Fruntea strălucind în nimbul orbitoarei lui lumini. densusianu, l. a. 72. Doar pe-o parte de podiș A rămas un luminiș De alb în soare, Ca un nimb îndepărtat de arătare. camil petrescu, v. 102. Se-nalță fumul de tămîie... Și cu mireasma lui mîngîie Sfinții cu nimb de foc de sus. arghezi, vers. 70. ◊ fig. O ușoară abureală de vînt... ne ținea într-un nimb de praf. ibrăileanu, a. 117. Ava Paul ajunse la gazda lui într-un galop falnic și-ntr-un mare nimb de pulbere. sadoveanu, z. c. 95. Pe nicovala neagră se iscă nimbul viu. arghezi, v. 94. Pomii pun coroane și nimburi pentru mine. id. vers. 92. ♦ Aureolă în jurul unui corp ceresc. Cu spaimă, la perihelie Din zborul meu m-am abătut Și nimbul clar și trena lungă Ca o eșarfă de lumină Mi le-am ferit să nu le-ajungă Vreun strop pîngăritor de tină. topîrceanu, p. o. 57. 2. fig. (Aspect, semn etc. care marchează) prestigiu, măreție, splendoare, glorie, slavă. Nu-mi lipsea alta decît puterea mea autocrată a o încununa cu un nimb de maiestate care se mă puie alăturea cu suveranii Europei. asachi, e. d. 15. Iată, soarele apune, Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. eminescu, o. i, 148. Reia-mi al nemuririi nimb Și focul din privire Și pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire. id. ib. 177. Dușmanii eroului și mititeii cari voiau să exploateze mărirea lui au degenerat pînă întru a-i falsifica subscrierea, ca să-i întunece nimbul. f (1900), 560. Tinerimea... se învăpăia și pentru poesie, dorind să-i recîștige nimbul legendar. ib. (1903), 3. Simțeam că dacă s-ar adeveri, ar cădea tot nimbul de mărire din jurul acelei familii. agîrbiceanu, l. t. 373. Cu prezența lui, ridicase foarte mult nimbul căsătoriei. id. a. 278. Nimbul său era sporit și [de] faptul că noi învățam o istorie a popoarelor vechi, alcătuită de el. ciaușanu, r. scut. 16. Precupeți de har și nimb? Marfa asta nu-i pe schimb. arghezi, s. p. 103. Nici un sat din lungul Oltului nu-și poate acoperi fruntea cu un nimb asemănător. bogza, c. o. 201. – pl.: nimburi și (învechit) nimbe (i. .golescu, c.), (neobișnuit, m.) nimbi. – Din fr. nimbe.