NEUTRAL, -Ă adj. 1. (Învechit) Neutru (3). [Coloniile] s-au mărginit a rămînea năutrale (nici cu o parte, nici cu alta), maior, t. 276/10. Oare făcut-am noi bine a rămîne neutrali (de nici o partidă) la pretențiile coroanei de Portugalia? ar (1829), 55¹/8. Măsurile Engliterii... au fost pînă acum cu totul neutrale, cr (1830), 63¹/11. Belgia va rămînea un stat neatărnat și neutral, ar (1839), 59²/25. Au îndemnat pe puterile mari a declara astă țeară neutrală. calendar (1862), 33/12. Pozițiune neutrală... confirmată printr-un act diplomatic, odobescu, s. iii, 379. 2. (Gram.; învechit) Care este specific substantivelor neutre (1). Neutru este acela care arată o ființă nici bărbătească, nici femeiască și primește articolul neutral, gr. r.-n. i, 26/7. ♦ (Despre sensul cuvintelor; rar) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvîntului; care se poate referi la obiecte de orice gen; neutru (1). Acest cuvînt nu se articulează decît... cînd are însemnare neutrală, iordan, g. 151. Vorbirea populară și cea familiară se servesc la tot pasul de cîteva formule în care intră, subt forma lor feminină, dar cu înțeles neutral, primele două numerale din seria cardinalelor. id. stil. 137. 3. (Rar) Neutru (2). Sub numire de ape neutrale înțălegem pe acele care lucrează în trupul omenesc mai mult prin sulfatul de soda și de magnezia. fătu, d. 113/17. Un sol devenit acid prin spălare, readus în stare neutrală, nu-și modifică structura, agrotehnica, i, 435. – Pronunțat: ne-u-. – pl.: neutrali, -e. – Și: (învechit, rar) năutral, -ă adj. – Din lat. neutralis, it. neutrale, fr. neutral, germ. neutral.