NEUNIRE s. f. Negativ al lui unire. cf. FN 68, ȘINCAI, HR. III, 181/35, BUDAI-DELEANU, T. v. 30, ȚICHINDEAL, f. 35/7, NEGRUZZI, S. I, 272, xenopol, i. r. iv, 220, zanne, p. viii, 84. ♦ (Învechit) Neînțelegere, discordie, vrajbă, dezbinare; diferend, conflict. Dobitoacele s-au înmulțit foarte tare și neunirea intrînd între dînsele ș-au făcut război. ist. am. 88^v/16. Cea mai mare neunire este că meșterii cer să fie slobozi... a deșchide prăvălie (a. 1823). doc. ec. 289. Știți că copiii cu înlesnire Găsesc sujeturi de neunire. alexandrescu, o. i, 220. – pref. ne- + unire.