NENOROC s. n. Negativ al lui noroc; lipsă de noroc, ghinion; neșansă; lipsă de succes (în acțiuni), insucces; p. ext. stare a celui nenorocit (1), nefericire, nenorocire (2); durere, suferință (cauzate de lipsa de noroc). Acel bine l-am pierdut... întru atîta nenoroc (a. 1644). gcr i, 110/24. În ziua nenorocului de nevoie să sufere și scoaterea ochiului. cantemir, ist. 98. A fost mare nedreptate să i să-ntîmple ast rău Din soarta lui cea vrăjmașă și din nenorocul său. pann, e. ii, 109/12, cf. polizu. Se plimba... printr-o pădure bătrînă și plîngea de nenorocul ei. caragiale, ap. cade. Cine-ar putea să ne plîngă-ndeajuns nenorocul! coșbuc, ae. 38. Și să-mi durezi mormînt pe malul mării, Să-mi știe și urmașii nenorocul. murnu, o. 181. M-am născut, pe semne, Într-o zodie ciudată, De m-a bătut nenorocul De pe lumea asta toată. goga, p. 48, cf. id. c. p. 9. Dacă n-ai vedea tot prăpădul pe care l-a lăsat în urmă înecul... n-ai crede că a fost pe aici atîta nenoroc. stancu, d. 120. Prea i se ținea nenorocul pe urme. t. popovici, se. 215. Pînă cînd cu nenoroc Să ne pedepsim cu Foc? teodorescu, p. p. 307, cf. doine, 231. O plecat spre nenărocu lui. alr ii 3 208/2, cf. 3 208/833. – Și: (regional) nenăroc s. n. – pref. ne- + noroc.