NEGUSTOR, -OARE s. m. și f. (Rar la f.) 1. (Învechit, rar; în forma neguțător) Negociator (2). Neguțători sîntu și antipati sîntu, cum se ia soțu spre soțu. cod. vor. 14/2. 2. Persoană care se ocupă cu comerțul particular; comerciant, (învechit) negociator (1), negociant (1). Neguțătorul bagă-ș toată avuția sa în negoțul ce face. coresi, ev. 78. Să jeluiesc neguțătorii că nu pot îmbla de furi și de tâlhari dintr-acele sate (a. 1604-1618). rosetti, b. 77. Ar fi înșălăndu-se negoțătoriul acela și lui singur foarte i-ar pare rău (a. 1642). bv i, 127. Un neguțătoriu de adaoge banii și avuția. VARLAAM, c. 295, cf. HERODOT (1645), 257. Pentru bogățiile și pentru negoațe în multe chipuri, care negoațe aducea la dînsa multe fealiuri de neguțători. cheia în. 90^v/31. Porunciră de să strânseră... toți neguțătorii. ist. ț. r. 3. Neguțitorii... nu da un ban cu datorie nimănui. neculce, l. 337. Încărcînd corabia cu marfa mea și cu a altor neguțători care da chirie (a. 1783). gcr ii, 128/35. Cu boieri, cu nigustori (a. 1784). id. ib. 138/2. Puțineii lucrători și neguțători ce să află în Leșasca sînt streini. ist. carol xii, 28^r/5. Neguțătorilor... încă le va fi și trebuie să le fie secur și deschis prin țeri a merge. șincai, hr. ii, 101/4. Doi sau trei negoțitori s-au înturnat de acolo bogați. maior, p. 4/6. Să se dea unui vrednic neguțitoriu capital bun. țichindeal, f. 402/2. Văzui negustori în rînd Cari-nșel și lipsă vînd. pann, ap. gcr ii, 323. La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. alexandrescu, o. i, 309. În una din acele trei ulițe locuia un neguțător căruia, din cauza deosebitelor obiecte de vînzare ce ținea în magazinul său, nu-i putem da nici o calificație definitivă. filimon, o. i, 145. Numai negustoriul, zicea moș Nichifor, trăiește din săul și pe sama lui. creangă, p. 111, cf. 119. Un negustor poate să fie ruinat de concurența altuia. gherea, st. cr. ii, 309. Și-a venit un negustor, Plin de bani. coșbuc, f. 80. Samsarlîcul negustorilor de făină. pamfile, i. c. 231. Mi-a dat un răvaș... către un negustor bogat din Brăila. galaction, o. 77. În fața magazinelor apar negustorii. sahia, n. 54. Are treabă cu un neguțător cu care face ea afaceri. sadoveanu, m. c. 79. Erau cîteva șandramale aci, închiriate negustorilor ambulanți. pas, z. i, 13. Negustorii se leagănă în scaune, iar meșteșugarii tropăie lîngă mese. v. rom. mai 1954, 200. Mult vinaț se trece Că-l vinde Rădița, Rada crîșmărița Și-l beau cazaclii, Negustori de vii. alecsandri, p. p. 121. De-ar fi dorul vînzător Eu m-aș face negustor. jarnIk-bIrseanu, d. 92. Se face neguțător, iar cătana, om de casă. reteganul, p. iii, 21. Avu tata doi feciori, Amîndoi neguțători. doine, 22, cf. hodoș, p. p. 35. Fetiță de negustor, De nu te-oi iubi, să mor. șez. i, 173. A plecat o greconiță (negustoare) cu mult negoț pe cocie la oraș. densusianu, ț. h. 240, cf. pamfile, văzd. 125. Negustorul vinde cu cotul, și hoțul (îi) fură cu totul. zanne, p. v, 442. Tot negoțul neguțătorului de înșelăciune spînzură. id. ib. viii, 403. ◊ Negustor ambulant v. ambulant. ◊ Expr. Negustor greu ca fulgul pe apă (sau cu marfă de un leu) sau negustor de piei de cloșcă (sau de ploșniță, de purici) = negustor sărac, care face comerț cu mărfuri mărunte, lipsite de valoare. cf. românul glumeț, 31, zanne, p. v, 442, 443, pamfile, j. ii, 156. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul comerțului) Neguțători de cartoane. alr ii 6 481/260. Neguțători de haine. ib. 6 481/325. Negustori de lucruri fimiești. ib. 6 481/386. Neguțător de aur. alr sn ii h 571/250, cf. alrm sn 1 h 385. ◊ (Adjectival) Omului neguțătoriu care caută mărgăritariure scumpe. n. test. (1648), 18 /22. – pl.: negustori, -oare. – Și: (învechit și popular) neguțător, (învechit și regional) neguțitor, (învechit) neguțătoriu, neguțitoriu, negoțătoriu, negoțitor, (regional) negustoriu, negăstori (alr ii 6 481/141, alr sn rv h 1 015/141), negoțîtători (alr i 1 591/144), năgustori (alr i 450/556), năguțutori (alr i 1 574/85), năgoțîtori (alr 1 1 574/100, 138), nigustor, niguțitor (ștefanelli, d. c. 52), niguțîtor (alr i 1 591/24, 26, 107), nigîțători (ib. 1 574/320) s. m. – lat. negotiatorius sau neguța + suf. -tor.