NEGRIȘOR, -OARĂ adj., s. m. pl. 1. adj. Diminutiv al lui negru (1); care bate în negru, cam negru, negricios; negruț (1), (popular) negrior, (rar) negrușor. cf. anon. CAR., POLIZU, COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., tdrg, dm. Iată, veniră rîndunele Negrișoare, frumușele. pop., ap. gcr ii, 327. Ochii tăi cei negrișori Umplu-mi trupul de fiori. jarnIk-bîrseanu, d. 31. Ia gîciți de cin’ mi-i dor?... De-un flăcău cam negrișor. id. ib. 32, cf. 59. Ochii-s negri, negrișori. șez. iii, 19. Avu mama doi feciori Cu ochii cam negrișori. hodoș, p. p. 205. ◊ (Substantivat) Cîndu-i mirla mai beteagă, Vine cucul ș-o întreabă; Rău ți-i ție, surioară, Rău ți-i ție, negrișoară? jarnîk-bIrseanu, d. 206. 2. s. m. pl. (Prin nordul Munt.) Numele unor bureți comestibili, neidentificați mai îndeaproape, care cresc mai ales toamna, pe copacii căzuți. cf. hem 757. – pl.: negrișori, -oare. – Negru + suf. -ișor.