NECINSTE s. f. Negativ al lui cinste. 1. Lipsă de mărire, de glorie, umilință; desconsiderație, dispreț; p. ext. situație, întîmplare dezonorantă, rușine, dezonoare. Merg amu den bucate în muncă, den slavă spre necinste, den lumină întru întunearec. coresi, ev. 366. Rușine și necinste, feațe ocărîte Pizmașii miei să pață și mustrări cumplite. dosoftei, ps. 24/3. Și nu i-au fost nici de un folos căci au săpat și singur, ce mai mare defăimare și necinste de cătră munteni și de cătră turci. n. costin, let. ii, 61/13. În cîteva rînduri s-au tîmplat grecilor de au pățit necinste și răutate. neculce, l. 91. Îl scoaseră din scaun cu mare necinste și-l trimiseră la zatocenie. anon. cantac., cm i, 201. Nici el nu știa sfîrșitul lucrului cum va ieși, ci ca să nu să întîmple vreo necinste, era bucuros cu dusul [nemților.] r. greceanu, cm ii, 30. Dragostea patriei, rușinea și frica necinstii... au puteare a popri multe greșale (a. 1773). gcr ii, 86/35. Găsiră cinstitul trup zăcînd fiecum și cu necinste. mineiul (1776), 103^r2/35, cf. 144^v2/25. Cu vederea n-o trec Ca s-o trimit cu necinste într-un surgunluc de veac. beldiman, o. 34/24, cf. ar (1830), 19²/36. Pentru ce nu părăsești relele nărăviri cînd o dată cunoști că-ți aduc necinste, că te fac urîcios oamenilor. marcovici, d. 10/13, cf. 17/23. Ține mîna pe hangerul de la brîu, pare c-ar fi gata să spele în sîngele tiranului necinstea unei surori siluite de dînsul. odobescu, s. i, 100. Hotărî să ceară dreptate pentru necinstea ce i-a făcut soția lui. ispirescu, l. 277. Rîvna lui cea mai scumpă în viață era să vadă înălțîndu-se un sfînt locaș de piatră, falnic și frumos, în locul celui vechi și dărăpănat care îi făcea necinste. rebreanu, i. 224. Ți-au făcut atîta scîrbă și au adus atîta necinste numelui și curții măriii tale. sbiera, p. 110. ♦ (Învechit) Batjocură, ocară; insultă, ofensă; pedeapsă care constă în mustrarea aspră, batjocorirea etc. cuiva. Ei nu se plecară hitleanii, ce se potriviră cu necinste, și mie și ucenicilor miei cărei vrea să propoveduiască a toată lumea învățătura mea. coresi, ev. 471. Le-au făcut mult val și i-au și închis, dar fiind fără știrea craiului, le-au venit sașilor necinste și i-au slobozit (sfîrșitul sec. xvii). mag. ist. ii, 4/21. Tot un feli trebuie să se pedepsească un musulman cînd mă va necinsti pe mine și pe înălțimea ta un vezir, tot cu un feli de necinste? văcărescul, ist. 249, cf. 253. Necinstitorul să se pedepsească după mărimea necinstei. caragea, ap. cade. Adu-mi fiarăle îndată, dă-mi necinstea ce voiești... Nu mă sparie robiia. beldiman, o. 37/5, cf. heliade,o. ii, 352. Mi-a făcut rugăciune în genunchi, ca să-l iert pentru necinstea ce mi-a făcut cerînd pe fie-mea de soție. filimon, o. i, 174, cf. pontbriant, d. ◊ loc. vb. A face necinste = a necinsti (2). Carele va sudui sau va vătîma pre soli pentru vreo vrajbă ce vor fi avut ei..., iară nu pentru să facă necinste domnului ce i-au trimis, încă și atunce, ca un suduitoriu de domnie să va certa. prav. 72. După cum iaste fața căriia-i facu necinste să fie și munca lor fără de seamă (a. 1700). gcr i, 338/14. 2. Lipsă de corectitudine, de probitate, de onestitate (în timpul îndeplinirii funcției). Să nu ne plecăm sineș spre necinste cinstiți fiind, nici să ne înșelăm sineș. coresi, ev. 529. Vedea avăniile turcilor și a boierilor și necinste domniei și răotățile ce să făcea săracilor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. i, 226/11, cf. LM. Și pe aici... a început să nu se mai întîmple ce se întîmpla pînă acum cîțiva ani. Pe care l-au prins cu necinstea l-au ridicat. stancu, r. a. i, 112. – pref. ne- + cinste.