NAȚIONALNIC, -Ă adj. (Învechit) Național (1). O scrisoare din culegerea domnului Eder, directorului școalelor celor lătinești naționalnice din Țeara Ardealului. ȘINCAI, HR. II, 87/6, cf. 303/4. Fundația ghimnaziului naționalnic. CALENDARIU (1794), 2/40. Scoalele cele naționalnice. POVĂȚ. ÎNV. 5^r/7. Învățătoriu naționalnic. ȚICHINDEAL, S. XVl/24. – Pronunțat: -ți-o-. – pl.: naționalnici, -ce. – Națiune + suf. -alnic.