MĂRĂSÎN subst. (sg.) (Prin Transilv. și Maram. ; în superstiții) Prevestire sau piază (rea), semn (rău) ; cobe. Esta-i mărăsîn rău, își gîndi el. RETEGANUL, în DR. IV, 741. Cînd cîntă găina cocoșește, atunci e de meresîn, e semn rău. T. PAPAHAGI, M. 164. - Și: mărășin (VICIU, GL.), meresîn subst.(sg-) – Etimologia necunoscută. Cf. lat. m a l e s a n u m.