mărgăritar sn [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 461/16 / V: (înv) ~iu (Pl: -iure, ~iuri), (îrg) margar~, margaritariu, (reg) ~intar / Pl: ~e, (îrg, sm) ~i / E: mgr μαργαριτάρι] 1 (Csc) Perlă folosită ca podoabă. 2 (Pop; îe) Păcat de mărgăritar, că e la gât de măgar Se spune despre un lucru de valoare ajuns pe mâna unui om care nu știe să-l prețuiască sau nu-l merită. 3 (Pop; îe) A arunca ~ (înaintea) porcilor A da un lucru de valoare cuiva care nu știe să-l prețuiască. 4 (Îla) De ~ Încrustat, împodobit cu mărgăritare (1). 5 (Pfm; îe) (Ce-i lipsește chelului?) Tichie de ~ Se spune despre cei care au sau doresc să aibă lucruri de preț nefolositoare, deși sunt lipsiți de strictul necesar. 6 (Fig) Lucru de mare valoare, fără cusur. 7 (Teh) Pietriș mărunt folosit la prepararea asfaltului, la așternerea pe alei, în curți etc. 8 (Bot) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 9 (Bot) Vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus).