MĂESTRIE sf. 1 Dibăcie, iscusință, pricepere: o asvîrlea cu atîta ~, încît piatra sbura totdeauna pe deasupra sforii zmeului (I.-GH.); cu cîtă meșteșugire, cu cîtă ~ ajunge la împlinirea scopului ei (BR.-VN.) ¶ 2 Artă, meșteșug iscusit: pe ușile-i de stejar sînt săpate, cu multă ~, iconițe și înflorituri migăloase (VLAH.) ¶ 3 Mesteșug: prin mecanică și prin chimie, a transformat toate artele și măestriile (I.-GH.) [măestru].