MUTUAL, -Ă adj. Care se face în mod reciproc și simultan; (latinism rar) mutuu. Țiindu-se de mînă în mutuali afecții, Adam duce pe Eva în leagănul d-aproape De flori și de verdeață. HELIADE, O. I, 372. Învoire mutuală, id. D. J. 27. Acția mutuală a sărurilor. MARIN, PR. I, 240. Vedea mîntuirea muncitorilor numai în ajutorul tor mutual. GHICA, ap. CADE, cf. MAIORESCU, CR. II, 93. Mircea încheie cu regele Vladislav o legătură de prietenie care avea de obiect ajutarea lor mutuală. XENOPOL, I. R. III, 80, cf. IV, 206. Despărțenie prin consimțământul mutual. HAMANGIU, C. C. 70, cf. 198. Tratatele încheiate între țările democratice . . . prevăd asistența mutuală între părțile contractante. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV.¹ 127. Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre R. P. Română și R. P. Polonă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 879. ◊ (Adverbial) E greu de deosebit partea a ceea ce este dobîndit prin acumulări de civilizație de cealaltă, care reprezintă fondul natural al omului. Păturile acestea se suprapun, se amestecă, se neutralizează mutual. RALEA, S. T. III, 114. – Pronunțat: -tu-al. – Pl.: mutuali, -e și (neobișnuit, f.) -i. – Din fr. mutuel.