moștenitor, -oare s.m., s.f. I s.m., s.f. 1 (jur.) succesor, urmaș, <livr.> erede, <înv. și reg.> moșnean, moștean, rămas², <înv.> clironom, erezitar, moșan, moșancă, moșneancă, ocean¹, ocinaș¹, ocinătoriu, strămoștean, uricaș, următor. În cele mai multe cazuri, moștenitorii se ceartă de la avere. 2 (jur.) legatar. Notarul a lăsat la latitudinea moștenitorului să-și despăgubească frații. 3 (polit.) succesor, urmaș, <înv. și reg.> următor, <înv.> diadoh. Tânărul prinț va fi moștenitorul tronului. 4 (fam.) v. Copil¹. Odraslă. Progenitură. 5 (reg.) v. Aborigen. Autohton. Băștinaș. Indigen. Pământean. II s.m. fig. (la pl. moștenitori) descendență, descendenți (v. descendent), posteritate, strănepoți (v. strănepot), urmași (v. urmaș). Bunicii sunt mândri de moștenitorii lor.