moștenire s.f. I (jur.) 1 dobândire. Se bucură de moștenirea prin testament a casei bunicilor. 2 (concr.) ereditate, patrimoniu, succesiune, <înv. și pop.> moșie, <înv. și reg.> miraz¹, moștină¹, rămășiță¹, <reg.> strămoșire, <înv.> clironomie, diadohie, dobândă, dostoianie, dostoinicie, erezie², erezire, erezitate, eritagiu, lăsământ, moșnenie, moștenie, nemestnicie, ocină, rămas². După moartea părinților, a primit ca moștenire toată averea lor. 3 (înv.) v. Patrie. Pământ. Țară. II fig. <fig.> zestre. Acest obicei face parte din moștenirea lăsată nouă de înaintași.