MOROÁICĂ s. f. (Regional) 1. (De obicei în descîntece) Strigoaică. Cf. m o r o i² (1). Strigoaică, Moroacă, Desfâ (cutăruiă) De orice rău ai pus pe dînsul. TEODORESCU, P. P. 365. Moroii cu moroaicele. MARIAN, D. 100, cf. 184. Pe cale, Pe cărare Se-ntîlni cu moroicile. ȘEZ. IV, 27. Mi l-o întilnit. . . moroi cu moroaica. ib. V, 146. Despică ochii leului,. . . Pe-ai moroaicei. PAMFILE, B. 31. Tu, muma pădurii, Tu, strigoaică, Tu, moroică. GRIGORIO-RIGO, M. P. I, 118. Moroi cu moroaica. ALR I 1 399/750. ◊ (Adjectival) De-o fi deochiat femeie moroaică. . . cadă-i cosițele. ȘEZ. I, 57. 2. Țigancă despre care se credea că deoache copiii. Cf. m o r o i² (2). PAMFILE, DUȘM. 129. 3. Măscărici (la nuntă) (Pecinișca-Băile Herculane). ALR ii/I MN 81, 2 689/2. – Pl.: moroaice și moroici. - Și: moroácă, moróică, muroáică (PAMFILE, DUȘM. 127) s. f. – Moroi² + suf. -că.