MORCOÁȘĂ s. f. 1. (Regional) Nume dat unor piese sau dispozitive folosite pentru a proteja de roadere sau pentru a întări un obiect sau o parte a unui obiect: a) (La plug) Bîrsă. Cf. DDRF, A II 1. b) (La car) Fiecare dintre cele două semicercuri de fier cu care se ferecă osia, ca să nu se roadă; bleau. Cf. H XVIII 277. Capetele osiei, în care intră roțile, să numesc carîmburi și sînt ferecate cu doaue morcoașe. LIUBA-IANA, M. 105. Osie înferată cu două morocașuri. A I 17. c) (La căruță) Bucată de fier de la capătul din față al oiștii, terminată cu un cîrlig, în care se prind opritorile. Mărcoaja rudii. H XVII 275. Cuiu-n cărîmbu mărăcașu. A I 13. d) (La leucă) Mănușă (II 2 f) (Loman-Sebeș). A II 8. e) (La coasă) Inel metalic în care se introduce coada; brățară. Cf. ALRM SN I h 39. 2. Parte bombată a unor obiecte. Vezi cocoașa gîtului Ca morcoașa țestului. MAT. FOLK. 1 241. – Pl.: morcoașe. -- Și: morcoáje (BUGNARIU, n.) s. f., morcóș (H XVII 142, LIUBA-IANA, M. 105, pl. morcoașe) s. n., morocoáșă (GHEȚIE, R. M.) s. f., morocăș (pl. morocașuri) s. n., mărcoáșe (A II 1, pl. mărcoși), mărcoájă s. f., mărăcáș subst. – Din magh. marokvas.