milă s.f. I 1 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simți”) îndurare, milostivire, <livr.> mizerație, mizericordie, <pop. și fam.> suflet, <înv.> îndurământ, mesereare, milcuire, pietate. Este un om care nu are milă față de nimeni. 2 (relig. creștină) ajutor, grație, har, îndurare, îndurare divină, milostenie, milostivire, <înv.> ieftenșug, ieftinătate, ieftineață, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilință, <fig.; înv.> meserătate. Mila lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociți. 3 compasiune, compătimire, <reg.> obidă, <fran.; înv.> comizerație. Boala lui îi stârnește milă. 4 bunăvoință, comprehensiune, îngăduință, înțelegere, mărinimie, <înv. și pop.> milostenie, <înv. și reg.> bunătămare, <înv.> benevolență, priință, voie, voie bună, <grec.; înv.> evnie, <turc.; înv.> musaadea. L-a asigurat de mila lui oricând. 5 binefacere, caritate, filantropie, <rar> filantropism. A făcut multe acte de milă. 6 milostenie, milostivire, pomană, <fam.> daibojeală, <înv.> eleimosină. Trăiește din mila altora. 7 fig. amar, întristare, jale¹, tristețe, <fig.> catran. I-a murit cineva apropiat și i-a rămas milă în inimă. II 1 (reg.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privațiune. Sărăcie. 2 (înv.) v. Smerenie. Umilință. III (art.; bot.; reg.) mila-Domnului v. Avrămeasă. Avrămească. Veninariță (Gratiola officinalis).