mierărie sf [At: I. IONESCU, ap. HASDEU, I. C. I, 197 / Pl: ~ii / E: miere + -ărie] 1 (Reg) Stupărie. 2-3 (Nob, csnp) Loc unde (se păstrează sau) se vinde mierea.

mierărie, mierării, s.f. (reg.) stupărie, loc de păstrare sau de vindere a mierii.

MIERĂRIE s. f. (Regional) Stupărie. Com. din TECUCI. ♦ (Neobișnuit, cu sens neprecizat, probabil) Loc sau încăpere unde se strînge, se păstrează sau se vinde mierea. De la rădicarea turcilor din țeară s-au stricat și mierăriele, și de atunci n-au mai ieșit neguțitori cari să strîngă miere. I. IONESCU, ap. HASDEU, I. C. I, 197. - Pl.: mierării. – Miere + suf. -ărie.