MIA s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tînără. Cf. m i e l. 300 de oi cu miei, 300 de miei cu miele (a. 1 661). URICARIUL, XVI, 209, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Ciobănașul dormea la rădăcina unui copaci și mielele se rătăciseră pe cîmpie. ISPIRESCU, L. 245, cf. DAMÉ, T. 68. Pînă la înțărcat mieii se numesc: „ńel” cel de parte bărbătească și „ńia” cea de parte femeiască. STOIAN, PĂST. 53. Că mie nu mi-i de fete. . . Și mie nu mi-i de ele Ca și lupului de mńele, Care-s albe ocheșele! F (1874), 67, cf. H II 79, 87, IV 9, IX 482. Mă dusei în tîrg, Cumpărai o mia. TEODORESCU, P. P. 350. De unde vii, bădiț dragă?. . . Din codrul cu frunzele Unde păscui mielele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 105. Mielele pasc pe costiță Lupu șede-n dîmboviță. Miala paște și se culcă, Lupu sare și-o apucă. VICIU, S. GL., cf. DENSUSIANU, Ț. H. 44,. ALR I 1 774, 1 776, 1 777, ALRM SN I h 255, A I 22, 23, 35, III 2, 4, 5, 16, 17, 19. Iau și zeciuială, De cinci oi, o mială. ANT. LIT. POP. I, 403. Stă ca miaua lui Roman, se spune despre cineva care stă nedumerit, dus pe gînduri (CIAUȘANU, V. 179, id. GL.) sau trist, supărat (ZANNE, P. VI, 277). Parcă-i miaua lui Roman, se spune despre cineva care stă trist, supărat. Cf. ZANNE, P. VI, 277. Își caută în pungă ca miaua lui Roman, se spune despre „cineva predispus unei boli”. COMAN, GL. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Cf. POLIZU, BARCIANU, V. Ei, ce drăcos mai are arșice?. . . și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: – Cutare a spălat pe cutare de zece capre ș-o mială. DELAVRANCEA. H. T. 111 cf. 112 Arșicele . . . nu mi-au purtat noroc. Soalbele mi-au fost neputincioase și mielele au curs toate în buzunarele lui Trică. KLOPȘTOCK, F. 333. - Pl.: $miele.- Și: (regional) miáuă (ȘEZ. III, 71), miálă s. f. – Lat. agnella. – Miauă: refăcut după sg. art. – Mială, sg. refăcut după pl.